main logo
3143

Ex-ministru român: Soluția ca R. Moldova să nu mai fie șantajată de Rusia

Republica Moldova se confruntă cu o penurie de gaze naturale după ce contractul cu „Gazprom” a expirat, iar tarifele cerute de compania rusă depășesc posibilitățile Chișinăului.

Ex-ministru român: Soluția ca R. Moldova să nu fie șantajată de Rusia

În paralel, liderii de la Kremlin le cer imperativ omologilor moldoveni să vină la negocieri la Moscova, transmite Știri.md cu referire la ziarulnațional.md.

Răzvan Nicolescu, fostul ministru român al Energiei și actual membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), susține că România trebuie să ajute R. Moldova cu gaze și păcură.

„Cred că România trebuie și poate să ajute R. Moldova cu păcură și gaz natural pentru consumul care exclude cel mai mare consumator, Centrala de la Cuciurgan din Transnistria”, a declarat Nicolescu pentru G4Media.ro.

El susține că România, în ciuda scăderii producției de gaz din ultimii ani, are suficiente resurse pentru a-și permite acest ajutor.

„La o iarnă normală, România nu va avea probleme cu securitatea aprovizionării cu gaz. La o iarnă foarte aspră, vom avea probleme cu sau fără ajutorul dat moldovenilor. 

În momente grele trebuie să ne ajutăm. Nu avem voie să îi lăsăm să îi umilească nimeni”, a punctat fostul ministru.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării