main logo
15420

Cât va ține noul preț la gaz în R. Moldova? Ce spune Vadim Ceban

Gazul nu se va mai scumpi cel puțin până la primăvară, a declarat pentru TV8 directorul Moldovagaz. Precizarea a fost făcută în contextul în care distribuitorul a anunțat că a cumpărat deja suficient gaz pentru a acoperi cererea internă în perioada recea a anului. Vadim Ceban însă precizează că nu are gaze și pentru regiunea transnistreană.

Cât va ține noul preț la gaz în R. Moldova? Ce spune Vadim CebanFoto: tv8.md

„Mai există premize pentru majorarea tarifului? - Nu. În perioada rece a anului, eu cred că până în luna martie precis noi nu ne vom adresa cu majorări. Mai departe, după luna martie, eu nu pot spune și nu e corect. E prea departe”, a declarat Ceban, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Potrivit lui Vadim Ceban, prețul mediu de achiziție a celor 748 de milioane metri cubi este 509 euro pentru o mie de metri cubi. Cea mai mare parte a gazelor a fost cumpărată la Bursa Română de Mărfuri, iar restul de la Energocom. 

Precizăm că din 1 decembrie, plătim cu 30 la sută mai mult pentru gaze, scumpire ce putea fi evitată dacă MoldovaGaz și Energocom ar fi cumpărat gaze vara, când cotațiile de la burse erau mai mici. Acest rateu a declanșat un adevărat scandal ce s-a soldat cu demisia ministrului Energiei dar și a șefului de la Energocom.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării