main logo
2167

Repromed+: Sănătatea copiilor, o prioritate pentru noi Ⓟ

La Spitalul Repromed+, bazele unei sănătăți de fier se pun încă din copilărie! Chiar de la apariția pe lume și până la atingerea majoratului, aici, copiii beneficiază de servicii medicale de cea mai înaltă calitate: de la consultații de specialitate, pachete medicale complexe și până la investigații ultraperformante, analize medicale și intervenții chirurgicale pediatrice minim invazive.

Primul an din viața unui copil este o etapă extrem de importantă, așa cum, în această perioadă, se dezvoltă și crește cel mai intens.

Iată de ce, pentru a evalua dezvoltarea bebelușului, dar și pentru a identifica la timp abaterile sau anumite afecțiuni în stadii incipiente, este necesar ca părinții să efectueze examinări profilactice periodice. Iar Spitalul Repromed vine în întâmpinare cu un Pachet de monitorizare a sănătății Copilului în primul an de viață, care include:

  • consultația medicului neonatolog (în prima lună)

  • consultația medicului pediatru (în fiecare lună)

  • consultația medicului neurolog (în a doua și a 12-a lună)

  • consultația medicului oftalmolog (în a treia și a 12-a lună)

  • consultația medicului ortoped (în a treia și a 12-a lună)

  • consultația medicului chirurg (în a treia și a 12-a lună)

  • consultația medicului ORL (în a 12-a lună)

  • un set de analize medicale 

  • investigații pediatrice moderne.

Totuși, puțini părinți cunosc faptul că și după vârsta de un an, este recomandat ca fiecare copil să facă o vizită anuală pediatrului, chiar dacă nu se confruntă cu anumite probleme de sănătate. Și asta pentru că fiecare etapă de dezvoltare trebuie atent monitorizată, pentru o creștere armonioasă. Astfel, pe lângă o alimentație echilibrată, hidratare, odihnă suficientă, contact cu mediul înconjurător, cel mic are nevoie și de consultul regulat al specialistului curant”,menționează Ludmila Cebotari, pediatru în cadrul Spitalului Repromed+.

Spitalul Repromed+ are grijă de buna evoluție a picilor și facilitează munca părinților cu ajutorul Pachetului de control general al sănătății copiilor, care poate fi efectuat în orice perioadă a anului, dar, în special, înainte de a intra într-o colectivitate, după vacanța de vară.

În plus, pentru ca procesul de adaptare a copilului la grădiniță sau școală să decurgă cu succes, este esențial ca părintele să-l pregătească pentru această etapă, iar în cazul unor probleme medicale – să se poată intervi la timp. Spitalului Repromed propune și un Pachet medical destinat preșcolarilor și școlarilor, care poate fi efectuat într-o singură zi, acesta fiind principalul său avantaj. Pachetul presupune:

  • consultația pediatrului

  • consultația oftalmologului

  • consultația chirurgului-pediatru

  • consultația medicului ORL

  • consultația neurologului

  • consultația ortopedului

  • analiza generală a sângelui

  • analiza generală a urinei

  • glucoza serică

  • examenul coproparazitologic.

Este cât se poate de firesc – orice copil, în orice moment al vieții se poate îmbolnăvi. Însă, este primordial ca la apariția primelor semne de boală, părintele să apeleze la ajutorul unui specialist calificat și să evite tratamentul de sine stătător. Așadar, orice simptom tebuie comunicat medicului curant.

Ești părinte? Ai grijă de sănătatea copilului tău și informează-te din surse sigure și demne de încredere. Și nu uita, zicala „Este mai simplu să previi decât să tratezi” e valabilă indiferent de vârstă! 

Pentru a face o programare sau pentru a afla mai multe detalii, apelează 022 955 500

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării