main logo
7364

Premieră în R. Moldova: Va fi organizat un concert susținut de energia verde

Premieră pe piața evenimentelor din Republica Moldova, la Arena Chișinău va fi organizat primul concert susținut în totalitate de energie regenerabilă.

În Moldova va fi organizat primul concert susținut de energia verde

Solar Wind, fondată în 2023, se lansează pe piața evenimentelor cu un concept revoluționar: alimentarea integrală a evenimentelor prin intermediul energiei regenerabile, punând astfel bazele unui model sustenabil și ecologic, transmite Știri.md.

Primul concert va fi organizat la Chișinău Arena, cantitatea de energie consumată în cadrul evenimentului va fi injectată înapoi în rețea, contribuind astfel la ciclul durabil al energiei regenerabile.

”Am studiat în Marea Britanie și când m-am întors, m-am întors cu ideea că nu este necesar de inventat bicicleta de la început, ci este nevoie de îmbunătățit  și de perfecționat ceea ce avem la moment.

De asemenea, am activat și în industria regenerabilă și am hotărât că a venit timpul să combinăm aceste două aspecte pentru a ridica sustenabilitatea proiectelor noastre și a ne reduce din costuri, totodată promovând acest concept”, a spus fondatorul Solar Wind, Vladislav Chirica.

Acesta este un proiect pilot, iar concertul va fi de debut, susține organizatorul.

Astfel, pe 23 martie, la Chișinău Arena, va avea loc un concert sustenabil cu muzica anilor '80-’90.

Pe scenă vor evolua artiști precum Pupo, In-Grid, CC Catch și Celentano (Tribute Show de Adolfo Sebastian).

”Având în vedere feedback-ul publicului, mesajele, comentariile și apelurile telefonice zilnice, ne așteptăm la un sold -out. Am hotărât să aducem artiștii care ar putea bucura publicul de cumva, de vârsta părinților, poate buneilor noștri. Artiști a căror muzică răsună deja de peste trei decenii.  La eveniment sunt așteptați în jur de 7.500 de oameni”, a declarat Vladislav Chirica.

Organizatorul susține că e și firesc să fie emoții înainte de eveniment și că cele mai multe sunt legate de artiști - totul să fie la nivel și aceștia să fie mulțumiți de țara noastră.

Totuși, Vladislav Chirica ia în calcul și riscurile organizării acestui eveniment:

„Cel mai mare risc este să nu reușești să umpli Arena până la sold out.  Din alte riscuri mai mărunte care ar putea apărea pe parcurs, ar putea fi vreo neînțelegere cu artiștii, Sau vreo mărunțiș care pe parcurs ar putea să îți dea peste cap totul. 

Ar putea, deasemenea, apărea o problemă tehnică undeva, dar, cum am menționat, dar putea și... o pană de curent, sau o situație tehnică.

Însă, iarăși, ne -am străduit să anticipăm orice problemă, chiar și defecțiunile tehnice. Da, deci suntem cumva pregătiți.”

Cum anume va fi utilizată energia regenerabilă

”Energia regenerabilă este produsă de Alum Sistem care are instalațiile proprii, care injectează energie electrică în rețeaua națională. 

Și, respectiv, noi o consumăm aici la Arena. Deci, ca să fie cumva mai simplu pentru fiecare, rețeaua ne servește ca un lac sau ca un bazin de acumulare unde noi, dintr -o capăt sau dintr -o margine de lac, luăm apă, iar în alt capăt o turnăm în apoi sau o vărsăm în apă”, a spus organizatorul.

Pentru a organiza un astfel de concert sunt necesar în jur de 500 kW. 

Costurile organizării unui astfel de concert depășesc 100.000 de euro.

*Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene prin Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării